Sign In
Kaimann- Insulation & Covering Solutions for Heavy Industries

Application Area

Industria grea

Header Slider Images

​​​​​​​​​​​​​​Industria grea​

Chiar şi cele mai mici defecte ale reţelei de ţevi dintr-o instalaţie industrială mare pot duce la catastrofe importante de ordin financiar şi ecologic. Activităţile de întreţinere pe termen lung se vor concentra, aşadar, pe procedurile menite să împiedice coroziunea.

Ţevile din cadrul instalaţiilor din industria grea sunt izolate din motive multe şi diverse. Procesele care au loc în cadrul unor toleranţe mici în ceea ce priveşte temperatura au un grad înalt de prioritate. La fel de importantă este şi supravegherea temperaturilor de pe suprafeţe, astfel încât să se evite accidentările. Totodată, personalul trebuie să se asigure că nu suferă vătămări ale auzului din pricina zgomotelor mari produse de scurgerea agentului prin ţevi.

Există însă o prioritate care nu se schimbă niciodată. Dat fiind faptul că costurile de întreţinere sunt foarte ridicate, iar consecinţele coroziunii ţevilor sunt foarte periculoase, dacă nu chiar fatale, ţevile izolate nu trebuie să corodeze. Astfel, având în vedere contactul pe termen lung al ţevilor cu atmosfera agresivă, cu un conţinut de sare adesea foarte ridicat, doar un material izolator împotriva umezelii poate garanta că ţevile rămân uscate un timp îndelungat.

Din aceste motive trebuie să existe un material izolator, care să deţină următoarele caracteristici:

Teasertext for results and related content
Kaiflex împiedică formarea umidităţii pe ţeavă.

Images

Thumbnail for sliders
Background for Infoboxes
Thumbnail for related content

Related Content

Tagging columns

Products
 
Design considerations
 
Countries
ROU - ro
Polymer
 
Material Format
 
Test Methods
 
Application Areas
Heavy Industries
Tags
 

Technical columns

Target
solutions
Footer Link
 
Footer Link Name